"Ceapa îi face să plângă chiar şi pe moştenitori şi pe văduve"

Proverb American

Cultura cepii

Index articole

Erbicidatul

Este foarte importanta erbicidarea care trebuie efectuata imediat dupa semanat. Aceasta erbicidare se va face dupa efectuarea semanatului, nu mai tarziu de prima saptamana inainte ca ceapa sa rasara, de preferat cand solul este umed (chiar daca se intarzie cateva zile), in conditii racoroase. Trebuie avuta de asemenea, mare atentie la doza care se aplica pentru ca daunele cauzate culturii de ceapa sa fie minime, contactul cu erbicidele fiind intotdeauna periculos, in special contactul radacinilor firave, superficiale din primele faze de vegetatie, care va duce la intarzierea cresterii, producand amanarea timpului de recoltare, si, in ultima instanta, scaderea productiei si a calitatii.
 
Buruienile au fost si sunt dusmanii de temut a producatorilor de ceapa, din care cauza cu mare greutate a fost adoptata aceasta tehnologie prin semanare direct in camp. De multe ori cultura a fost compromisa atat din cauza ca s-a aflat pe terenuri cu grad foarte mare de imburuienare, cat si din cauza faptului ca deseori au fost folosite erbicide expirate sau nu au fost administrate corespunzator.
 
Erbicidarea preemergenta va fi efectuata folosindu-se erbicidul STOMP 6l/ha, administrat printr-o pulverizare fina, foarte uniforma pe suprafata solului, formandu-se o pelicula fara a aparea benzi de suprapunere (fitotoxice pentru ceapa), sau benzi neerbicidate.
 
Erbicidul STOMP administrat preemergent formeaza o pelicula cu valoare reziduala lunga care distruge buruienile cand incearca sa treaca prin aceasta. Pentru o actiune cat mai indelungata in timp a acestui erbicid se recomanda a nu se interveni prea des cu lucrari mecanice de afanare a solului si de distrugere a buruienilor sau prasile manuale care distrug pelicula erbicidala anuland efectul erbicidului.
 
Cand efectul erbicidului STOMP inceteaza, incep sa apara buruieni care se vor distruge in primele faze de vegetatie prin erbicidarea postemergenta cu GOAL.
 
Pentru buna combatere se aplica GOAL cand buruienile sunt in stadiul de 2-4 frunze (maximum 7-10cm inaltime). Buna acoperire cu erbicid si umectarea buruienilor sunt esentiale pentru eficienta maxima in combatere. Cat este posibil se va evita deranjarea solului in vederea folosirii activitatii reziduale a erbicidului ajuns pe sol pentru o perioada mai lunga.
 
Erbicidul GOAL combate peste 18 specii de buruieni dicotiledonate si o parte din buruienile monocotiledonate. Se va aplica 0,75-1,0 l/ha GOAL in 300-500 l solutie/ha. In cazul in care dupa o perioada de timp va apare un al doilea val de crestere al buruienilor, un nou tratament de 0,5-0,75 l/ha va fi suficient pentru a le distruge.
 
Pentru combaterea buruienilor monocotiledonate se va folosi erbicidul FUSILADE FORTE 1 l/ha. Pentru eficienta maxima acesta nu se administra in conditii de seceta sau umiditate excesiva, se va aplica in perioada de crestere vegetativa intensa a buruienilor monocotiledonate (cand au 4-5 frunze). O pulverizare fina sporeste efectul produsului asigurand o buna acoperire a buruienilor.
 

Irigarea

agriboxes

FacebookPinterest
Pin It