Cum protejăm roșiile de boli – 7 reguli de prevenire

Fitoftoroza și pătarea brună sunt printre cele mai periculoase boli ale roșiilor: se pot dezvolta lent o perioadă de timp și, atunci când apar simptomele, poate fi prea târziu de a realiza tratamentele.

În plus, apariția lor este influențată indirect de vreme, care nu depinde deloc de noi. De aceea, prevenirea bolilor este obligatorie în acest caz.

Cum prevenim bolile la tomate?

Nu numai tratând la timp plantele cu preparatele necesare, deși și aceasta este important, dar și respectând tehnologia cultivării roșiilor, putem obține rezultatele dorite.

Stabilirea distanțelor optime de plantare

Distanța dintre plantele de roșii trebuie strict definită. Dacă, pentru a economisi spațiul, plantele sunt plantate mai des, acesta va fi primul stimul de apariție a bolilor, deoarece dacă plantele nu au suficientă lumină, solul umbrit de ele nu are timp să se usuce complet între udări și rămâne constant umed, creând condiții ideale pentru dezvoltarea bolilor.

Pentru a preveni acest lucru, este necesar să urmați cu strictețe schemele de plantare pentru roșii, în funcție de înălțimea și locul de plantare.

Înainte de a decide la ce distanță să plantați roșiile, rețineți că o plantă are nevoie de cel puțin 0,3 metri pătrați de suprafață de sol. Distanța medie recomandată între plante este de 40 cm, iar între rânduri de 50-60 cm.

Cu cât este mai mare distanța dintre plantele de roșii (în limite acceptabile), cu atât acest lucru este mai benefic. Fiecare dintre plante primește o cantitate egală de lumină, căldură și aer.

Riscul de a deteriora roșiile în timpul îngrijirii este minim. Prin urmare, nu economisiți spațiu și nu îndesiți plantarea. Pentru a obține mai multe roșii, mai bine alegeți un soi cu randament ridicat.

Irigarea corectă a roșiilor

Temperaturile ridicate și umiditatea sporită contribuie la dezvoltarea ambelor boli. Prin urmare, udarea strict reglementată nu este mai puțin importantă decât plantele plantate mai rar.

Acest lucru este valabil mai ales pentru cultivarea roșiilor în răsadnițe. În prima săptămână după plantarea răsadurilor în câmp protejat, acestea nu ar trebui să fie udate deloc. Apoi, plantele sunt udate la fiecare 3-7 zile (mai des pe vreme caldă).

Înainte de înflorire, udarea se efectuează cu o rată de 4-5 litri de apă per plantă, iar la apariția florilor – 1-2 litri.

În timpul apariției legumelor, norma de udare este din nou adusă la 3-5 litri. În câmp deschis, roșiile sunt udate de 1-2 ori pe săptămână la rădăcină, turnând aproximativ 15-20 de litri de apă pe metru pătrat.

În ambele cazuri, udarea se efectuează în mod tradițional dimineața cu apă de ploaie colectată sau cu apă care s-a încălzit la soare.

Mulcirea roșiilor

Pentru a proteja plantele de sporii de boli care pot exista în sol, trebuie să acoperiți zona din jurul plantei cu mulci. În acest scop, sunt potrivite materialele de acoperire disponibile în magazine și fân (paie), compost, iarbă cosită, precum și așchii de lemn sau rumeguș.

Mulciul va deveni un alt element de protecție a plantelor împotriva fitoftorozei și a cladosporiozei.

Aerisirea spațiului în care sunt plantate roșiile

Dacă roșiile cresc în spațiu protejat, pentru a reduce temperatura și umiditatea aerului, acestea trebuie aerisite în mod regulat prin deschiderea ușii serii.

Legumicultorii cu experiență spun că, dacă temperatura aerului nu scade sub 15°C chiar și noaptea, atunci ușa poate fi lăsată deschisă și în timpul nopții.

Tratamentul roșiilor cu pesticide

Pentru a preveni fitoftoroza și cladosporioza, roșiile sunt pulverizate cu fungicide în timpul sezonului de creștere conform instrucțiunilor.

Aplicarea ciupercilor și bacteriilor benefice

Ciupercile și bacteriile benefice vor ajuta, de asemenea, la prevenirea unora dintre cele mai periculoase boli ale roșiilor.

Astfel, ciuperca antagonistă Trichoderma, dezvoltându-se pe suprafața rădăcinilor plantelor, crește capacitatea lor de absorbție, creează o barieră naturală pentru flora fitopatogenă și crește imunitatea.

Trichoderma poate fi utilizată pentru prevenire în mai multe moduri:

  • în timpul lucrării de primăvară a terenului (cu aproximativ o săptămână înainte de plantarea roșiilor), diluați 50 ml de substanță în 10 l de apă: acest volum este suficient pentru 10 metri pătrați de sol;
  • cu 1-3 zile înainte de semănarea semințelor, înmuiați-le într-o soluție de 50 ml de preparat și 100 ml de apă și țineți-le timp de o oră;
  • înainte de a planta răsadul într-un loc permanent, e bine de a stropi locul cu o soluție de 100 ml de preparat la 10 litri de apă.

Trichoderma poate fi obținută acasă sau din preparatele ce o conțin.

Pentru ușurință în utilizare, Bacillus subtilis a fost mult timp inclus în unele biofungicide. Acesta elimină un număr mare de substanțe biologic active care suprimă bacteriile fitopatogene ce trăiesc în sol.

Produsele ce o conțin pot fi adăugate în sol în timpul afânării, în gropile de plantare sau pe rânduri.

Copilirea tomatelor

Roșiile vor începe să crească activ și să se dezvolte ocupând spațiul liber dintre rânduri, iar asta împiedică la circulația aerului printre plante. 

Iată de ce copilirea nu numai că le va ajuta să rămână sănătoase, ci va accelera creșterea corectă a plantelor.

Detalii despre copilitul la roșii pe acest link.

Există o altă modalitate prin care se minimizează riscul apariției fitoftorozei și a cladosporiozei la tomate – de a alege soiuri care sunt rezistente la ambele boli.

 

Sursa articol si imagini Agrobizne

adsense

 

SEMINTE.MD 
   

II "S.URITU"

strada 31 August 1989, Nr.1F
or.Criuleni
Republica Moldova

   

Magazin Agricol

Contact

 Tel.: +373 (0) 248 22 578

Tel.: +373 (0) 78080914

   

 

Cautari cu Google

© 2021 Seminte.MD. All Rights Reserved.